De ce trebuie sa mananci struguri de Revelion si peste. Toate traditiile pe care trebuie sa le respecti

11 12. 2018, 17:33

In perioada sarbatorilor, romanii obisnuiau sa respecte mai multe traditii. Pe langa traditiile de Craciun din Romania, mai avem unele si de Revelion. Pe langa traditia cu lenjerie intima rosie, bani in buzunar si masa plina cu bucate, mai este traditia cu struguri, de Revelion.

Azi vom vorbi despre aceasta traditie veche si despre originile ei. Strugrii trebuie sa fie nelipsiti de pe masa de Revelion. Este o traditie veche, ce ne-ar aduce un an mai bun decat cel precedent. Voi respectati aceasta traditie?

De unde provine traditia cu struguri de Revelion

Provine din Spania si America Latina. Oamenii din aceste tari mananca 12 boabe de struguri, cate unul pentru fiecare bataie a ceasului la trecerea dintre ani. Boabele mai reprezinta si lunile anului.

La fiecare boaba mestecata si inghitita, oamenii isi pun cate o dorinta. Traditia lor a fost preluata de tot mai multe popoare. Boabele de struguri se consuma inainte de trecerea in Noul An. Acestea ti-ar aduce 12 luni pline de belsug si multa sanatate.

Alte traditii de Revelion

Peste de Revelion

O alta traditie de Revelion spune sa mananci peste in noaptea dintre ani. Se spune ca te vei strecura printre probleme ca pestele prin apa, si tot asa vei evita si obstacolele din noul an.

Nu se mananca pui de Revelion

Batranii sustin ca, in noaptea dintre ani, nu e bine sa mananci carne de pasare. Daca o faci, se zice ca tot anul vei racai precum ele si nu vei aduna avere.

Fructe rotunde, pe masa de Revelion

Fie ca le mananci sau nu, e bine ca Anul Nou sa te prinda cu fructe rotunde pe masa, in bol. Fructele reprezinta vitalitatea, sanatatea, si forma lor sferica e asociata cu sansele la perpetuitate in lucrurile bune.

Legume verzi de Revelion

Tot ce e verde e asociat cu banii pe care ii vei castiga, in viitor. Tocmai de aceea e bine sa ai pe masa si sa mananci tot felul de verdeturi, de la salate la zarzavaturi. Trebuie sa iei cel putin o gura de verdeata in Anul Nou.

Haine noi si rosii, de Revelion

Traditia de Anul Nou spune sa ai cel putin un obiect vestimentar nou pe tine. Acesta trebuie sa fie si rosu, pentru schimbare si prosperitate. Romanii opteaza ca, in noaptea dintre ani, sa aiba lenjerie rosie pe ei. Anul Nou nu trebuie sa te prinda nici cu rufe la uscat. Daca ai spalat in ultima zi din an, baga-le repede la uscat in casa, nu afara.

Fara certuri de Revelion

Se spune ca, asa cum termini si incepi un an, asa il vei avea si pe urmatorul. De aceea este indicat ca in ziua si seara de Revelion sa nu va certati sau suparati cu nimeni. Trebuie sa intri in noul an cu ganduri bune si zambetul pe buze.

Bani in buzunar, de Revelion

Daca vrei ca anul urmator sa vina cu mai multi bani, trebuie sa ai si tu multi bani in buzunare, la miezul noptii. Astfel te vei bucura de castiguri substantiale tot anul care vine. Se zice si ca in ultima zi din an si in prima nu e bine sa cheltuiesti nici macar 1 leu.

Fara datorii de Revelion

O alta traditie spune ca trebuie sa scapi de datorii pana in Revelion. Nu conteaza ca e vorba de o suma mare sau mica, nu e bine sa intri dator in noul an. E important sa te achiti cu toti altfel o vei tine din datorie in datorie, de la an la an.

Dorinte de Revelion

Ca la aniversare, si de Revelion iti poti pune o dorinta. Trebuie sa ti-o pui in minte, fix la 00.00. Pentru ca dorinta sa ti se indeplineasca, nu trebuie sa o spui nimanui.

Aprinde o lumanare de Revelion

Romanii obisnuiesc sa aprinda o lumanare in noaptea dintre ani pentru ca noul an sa fie luminos. Poti aprinde si o candela. Conditia este ca lumanarea sa arda de seara, pana a doua zi dimineata.

Deschide ferestrele de Revelion

Chiar daca o sa fie frig afara, fiind iarna, deschide ferestrele la miezul noptii. Lasa aerul rece sa intre si sa vina cu lucruri noi in viata ta. Se zice ca, daca faci asta la miezul noptii, casa ta va fi purificata de spirite rele.

Barbatul trece primul pragul de Revelion

Daca ai fost la o petrecere de Revelion, cand te intorci acasa e bine ca barbatul sa fie primul care trece pragul. E indicat sa fie brunet, pentru ca cei blonzi sau roscati aduc ghinion. In plus, si femeile aduc ghinion daca trec primele pragul in prima zi din noul an.

Sursa: unica.ro